Bronsita

Bronsita este o inflamatie a bronhiilor. Bronsita poate fi acuta sau cronica. Bronsita acuta este, de regula, determinata de o infectie, care poate fi bacteriana, virala, cu clamydia, cu micoplasma sau poate fi consecinta unei combinatii de agenti. In mod obisnuit, bronsita este urmarea unei infectii a tractului respirator superior, ca raceala sau gripa.
Bronsita cronica este una din cele mai comune boli cu care se confrunta alergologii, otorinolaringologii si medicii de familie; ea se naste mai mult dintr-o iritare frecventa a plamanilor (expunerea la fumul de tigara, poluanti din aer sau alte noxe, alergii), fiind intr-o mai mica masura consecinta unei infectii.
Toate bronhiile sunt captusite cu o mucoasa respiratorie sau bronsica, care se inflameaza atunci cand se produce bronsita. Mucoasa inflamata produce mucus, care este o secretie protectoare, dar si un excelent nutriment pentru microbii care pot ajunge s-o colonizeze si sa produca infectie. Greutatea la respiratie este una dintre consecintele bronsitei; in plus, inflamatia mucoasei produce mancarime si iritatii, ceea ce stimuleaza tusea si produce o stare generala proasta. Tusea nu este un simptom negativ, ci efortul organismului de a evacua excesul de mucus produs.

Simptome ale bronsitei:
– expectoratia (mucozitatile albicioase nu prezinta mare importanta, in schimb cele cu nuanta galbuie inseamna ca incepe o infectie, cu nuanta verzuie este semn clar al unui process infectios)
– febra ridicata sau moderata care persista mai multe zile
– dificultate la respiratie medie sau grava (dispnee)
– tuse care ingreuneaza respiratia

Tratament naturist al bronsitei:

– repausul este esential in cazul bronsitei; daca incercati sa duceti acelasi stil de viata ca de obicei, atunci cand corpul cere contrariul, este cea mai buna modalitate de a prelungi o bronsita si de a risca sa ajungeti la complicatii;
– evitati expunerea la orice factor iritant: tutun, mirosuri puternice, produse chimice
– cura de lichide si inhalatii (hidroterapie)
– regim alimentar: alimente bogate in vitamina C (fructe, legume, verdeturi), alimente bogate in sulf pentru a imbunatati expectoratia (usturoi, ceapa, praz), supe, reducerea consumului de carne, alimente picante, alimente grase, faina alba si rafinata (de toate tipurile).
– suplimente: vitamina A (pentru vindecarea si protejarea tuturor tesuturilor), vitamina C cu bioflavonoizi (imbunatateste functionarea sistemului imunitar si reduce nivelul histaminelor), vitamina E (puternic gunoier de radicali liberi si purtatoare de oxigen, necesara pentru vindecarea tesuturilor si imbunatatirea respiratiei), pastile de supt cu zinc, clorofila si bauturi verzi, usturoi (antibiotic natural care reduce infectia si ajuta la detoxifiere), vitamina B complex (activeaza multe enzime necesare vindecarii).